Copilul, chiar inainte de a se naste, este capabil sa poarte un dialog surprinzator cu cei din jurul sau. Astfel, perioada de sarcina va fi mai frumoasa, nasterea mai usoara, iar relatia dintre viitorii parinti mai speciala. Comunicarea cu micutul ii va apropia si mai mult pe membrii familiei si ii va invata inca de pe acum sa-i respecte personalitatea.
Notiunea de haptonomie (dialogul din pantecul mamei) provine din grecescul hapto si nomos. Hapto inseamna „eu ating, stabilesc un contact”, iar nomos inseamna „regula”. Simtul tactil (atingerea) este prioritar in procesul de comunicare.
Parintii pot comunica intre ei si totodata cu copilul prin atingere si mangaiere. Teama de a nu manipula copilul, de a nu-i invada intimitatea este nejustificata. Copilul este dascalul, spun specialistii. El arata foarte clar ceea ce ii place si ce nu. Astfel, parintii sunt in tema cu cerintele bebelusului, iar acest lucru constituie o experienta benefica pentru copil.
1. Ca sa ne cunoastem mai bine…
Tatilor li se cere o delicatete si o grija cu totul speciala. Daca vor sa fie aproape de copil, ei trebuie sa-l atinga inca dinainte de a se naste, prin pielea si corpul viitoarei mame. Cum anume? Seara, intr-o camera linistita, la o ora dupa masa, cei doi soti se asaza imbratisati, tatal tinand in brate mamica, plasandu-si mainile pe burtica. Copilul reactioneaza la caldura mainii si, daca nu doarme, se va misca lovind mana care il atinge.
Pentru inceput, trebuie ca mamicile sa faca acest lucru singure, apoi sa ghideze mana viitorului tatic dupa mana lor. Relaxarea, starea de bine nu reusesc intotdeauna din primele momente, de aceea parintii pot apela la o muzica placuta, intr-un cadru romantic. Asadar, gravidele si viitorii tati reusesc doar dupa multe initiative sa se apropie haptonomic de bebelusul lor .
2. Dialogul afectuos cu bebe
Fatul se bucura de atentia primita si reactioneaza. Uterul si musculatura abdominala se relaxeaza in asemenea masura, incat miscarile copilului dintr-o parte in alta sunt usor de observat. Viitoarele mame, care sufera contractii premature, isi pot atenua durerile si frica prin contactul afectuos cu copilul lor. In consecinta, burtica se relaxeaza imediat, bataile cordului accelerate de stresul matern se tempereaza si se normalizeaza. De asemenea, durerile cedeaza. Un uter moale si relaxat ii ofera fatului mai mult spatiu si libertate de miscare, chiar si in ultimele luni de sarcina. Placenta e irigata mai bine cu sange, iar copilul primeste mai mult oxigen, dezvoltandu-se intrauterin mult mai armonios.
3. Nastere dupa principiile haptonomiei
In timpul controalelor prenatale, cand doctorul palpeaza burta pacientei sale, el o atinge de fapt. Conform haptonomiei, atingerea nu e doar rationala, ci si emotionala, antrenand toate simturile, incercand sa-l faca pe „interlocutor” sa se simta puternic si sa perceapa sentimentele celuilalt.
In vreme ce atingerea reala determina o contractie involuntara a musculaturii si tesuturilor, contactul haptonomic are efectul contrar: pielea si musculatura se destind si chiar si psihicul se relaxeaza. De asemenea, parintii pot invata sa-si intampine haptonomic copilul la venirea lui pe lume. Aceasta nu inseamna ca nasterea va fi mai putin dureroasa, insa durerile vor fi mai usor de suportat (daca femeia se concentreaza asupra copilului, musculatura abdominala si tesuturile perineale vor fi moi si elastice). Pe copiii asistati haptonomic la nastere, contactul anticipat cu lumea exterioara si atentia care li se acorda ii face mai puternici.
Exista 3 nivele de comunicare
- fiziologic → mama asigura hrana si oxigenul necesar dezvoltarii copilului, iar copilul prin placenta livreaza hormonii necesari bunului mers al sarcinii.
- comportamental → modalitatea prin care cei doi isi transmit diverse mesaje; se recomanda ca mama sa ii cante, sa ii vorbeasca copilului, ori de cate ori acest lucru este posibil.
- empatic → schimburile afective tot mai diversificate, instituite intre mama si copilul sau pe parcursul sarcinii.
4. Comunicarea intrauterina
De cand afla ca este insarcinata, femeia incepe sa “contruiasca” o legatura cu ceea ce creste in pantecul ei. Mai intai acceptand sau nu sarcina, apoi incercand sa-si imagineze fazele dezvoltarii fatului, dorind sa aiba un anumit sex sau o anumita infatisare, sa semene cu…, sa nu fie ca….
Miscarile lui o tulbura, o bucura, o sperie, ii confirma ca este acolo, ca este viu. Multe gravide vorbesc cu copiii lor in timpul sarcinii, le pun muzica, se „joaca” cu ei, afirma despre ei ca sunt “cuminti”, “neastamparati”, “agitati”.
